miercuri, 18 martie 2009
Jucatorul Basescu vs jucator interimar - astazi joaca de-a anticoruptia
Jocul Basescu vs Tariceanu: Basescu cere demisia ministrului justitiei Tudor Chiuariu pe motiv ca ar putea sa fie anchetat de DNA. Chiuariu îsi da demisia. Primul-ministru desemneaza un nou ministru al justitiei. Basescu refuza sa-l numeasca pe motiv de „moralitate profesionala“, motiv neprevazut de legile în vigoare. Premierul numeste un ministru interimar. Basescu semneaza decretul de numire si începe un nou joc. Basescu vs ministrul interimar: trimite fulgerator „interimarului“ cererea de începere a urmaririi penale a opt ministri. Ministrul respinge cererile, motivând ca trebuie însotite de dosarele cauzelor, dupa lege. Basescu primeste golul, se conformeaza si îi trimite „interimarului“ documentele pe baza carora a considerat ca trebuie începuta urmarirea penala. Îi atrage totodata atentia ca nu are voie - conform legii - sa le consulte. Ministrul îi returneaza documentele cu sigiliile intacte, motivând ca acestea nu sunt dosarele cauzelor, asa cum cere legea. Scorul e deocamdata 2-2. Mingea este la Traian Basescu. Acesta îl avertizeaza public pe adversar ca face abuz în serviciu. Elena Udrea cere dosar penal si suspendarea ministrului. Ar fi al noualea. Scor 3-2 pentru Basescu. Jucatorul se pare ca are ca „antrenor“ vreun avocat chitibusar. De altfel, Basescu a dovedit „înclinatie“ pentru Justitie atunci când a motivat, cu lux de amanunte si o grija aproape feminina pentru detalii, de ce Norica Nicolai nu e buna de ministru, argumentându-si în fata natiunii opiniile ca un adevarat avocat al acuzarii dintr-un proces fara aparator, în care tot el era si judecator. Poate dosarul „Flota“, o alta joaca de-a anticoruptia care a depasit 10 ani, ne arata de unde vine competenta si o parte din înclinatia pentru Justitie a lui Basescu. Cealalta, din alte legaturi si jocuri cu „Justitia“. Pentru ca Basescu e pe teren. Titular. Si mingea e tot timpul la el. Ce joc va urma? Apararea, siguranta nationala, politica externa (Uniunea Europeana, Republica Moldova, Rusia, Statele Unite), pensiile, sanatatea, finantele, economia României? Numai daca nu s-a plictisit de ele, pentru ca sunt jocuri pe care le-a mai jucat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu