luni, 4 mai 2009

McCain vorbeşte despre posibilitatea înfrângerii sale

Candidatul republican la Casa Albă, John McCain, devansat în sondaje, a vorbit astăzi despre posibilitatea înfrângerii sale la alegerile din 4 noiembrie, într-un interviu difuzat de postul american de televiziune Fox News.



Întrebat dacă s-a gândit la posibilitatea unui eşec în 4 noiembrie, McCain a replicat: "O, bineînţeles! Dar nu îmi fac griji pentru asta. Am avut o viaţă minunată. Vreau să mă întorc să trăiesc în Arizona şi să reprezint acest stat în Senat". McCain le-a transmis americanilor să nu-l compătimească în cazul în care va pierde alegerile.

Potrivit unei medii a ultimelor sondaje realizată de site-ul independent RealClearPolitics, Obama conduce cu 5% în intenţiile de vot, 48,9% faţă de 43,9%.

De asemenea, McCain a declarat că în aceste vremuri dificile pe plan economic americanii au nevoie de un rezolvări, iar el a demonstrat că are un plan care se reflectă şi în sondaje.

McCain i-a luat din nou apărarea lui Sarah Palin, candidata aleasă de el pentru vicepreşedinţie, acuzată de lipsă de experienţă. Palin a fost "cel mai bun lucru posibil pentru campanie şi pentru America", a spus McCain, care s-a declarat "cum nu se poate mai fericit" cu alegerea sa.

Niciun comentariu: