miercuri, 12 august 2009

«Fata din Balcani», sustinuta doar de capsunari si moldoveni

Seara trista, såmbata, pentru Romånia la Eurovision, unde Elena Gheorghe a adunat numai 40 de puncte, dintre care 7 venite din Spania, iar 12 din Moldova. De altfel, punctajul maxim oferit, frateste, de moldoveni a fost cel care a mai ridicat-o pe artista noastra din coada clasamentului, urcånd-o pe locul 19. Cu o treapta mai sus decåt anul trecut, cånd Nico si Vlad Mirita s-au regasit si ei “pe-o margine de top”, pe pozitia 20. Emotiile si-au pus amprenta in prestatia vocala a Elenei care, desi nu a falsat, a avut o interpretare mai putin reusita decåt la selectia nationala. Marele cåstigator al editiei din acest an a fost desemnat Alexander Rybak, reprezentantul Norvegiei, care prin piesa lui, “Fairytale”, a povestit Europei un basm aducator de punctaj maxim.

Grandiosul spectacol de la Moscova – cel mai scump din istoria Eurovision – s-a incheiat, sambata seara, cu o victorie absoluta pentru Norvegia. Piesa “Fairytale”, a lui Alexander Rybak, a obtinut un lung sir de punctaje maxime, care l-au saltat in fruntea clasamentului, cu 397 de puncte. Topul final a fost stabilit in urma notelor acordate de toate cele 42 de tari participante la Eurovision de anul acesta, chiar daca in finala au concurat doar 25 de tari. Notele au fost alcatuite in proportie de 50% in baza voturilor primite de la telespectatori si 50% de catre un juriu de specialitate. La votul publicului, singurii care au acordat punctaj maxim (12 puncte) Romaniei au fost vecinii moldoveni. Si romanii din Spania ne-au facut cadou
7 puncte, iar restul au venit din Macedonia, Turcia sau Portugalia. Ce s-a intamplat (si) anul acesta cu Romania? Este adevarat ca, la fel ca in editiile precedente, multe dintre tari au votat pe considerente geopolitice: vecinii si-au acordat puncte intre ei, iar tarile din fostul bloc comunist si statele foste iugoslave s-au votat reciproc. Si totusi, de ce Luminita Anghel si Mihai Traistariu au reusit sa intre in top 5, cu doar cativa ani in urma?
Dezamagirea a fost probabil dureroasa pentru Elena, care nu a mai putut fi vazuta in “camera verde” in momentul anuntarii voturilor. Ramasesera doar dansatoarele si Lucia Dumitrescu (backing vocals) sa fluture steagul Romaniei atunci cand se anunta cate un vot plapand pentru noi. Cu toate astea, parintii Elenei au tinut sa o incurajeze dupa finala de sambata. “Pentru noi, Elena a fost cea mai buna”, a spus tatal cantaretei. “Ne pare rau, dar asta este... cred ca ne-a prezentat destul de bine si o asteptam cu drag acasa”, a adaugat si mama ei.

Nelly Ciobanu, locul 14 cu felicitari!

Multi “artisti” au confundat scena de la Moscova cu una de la vreun festival local anonim. Nu am inteles cum s-a putut califica o cantareata precum reprezentanta Suediei, care nu doar ca a copiat
un pasaj din piesa ei dintr-o alta melodie celebra, dar a si falsat ingrozitor, chiar in finala. Germania a mizat pe dansul lasciv al Ditei von Teese, dar nu s-a gandit sa trimita in concurs un om care sa stie sa cante. Noa & Mira Awad din Israel au voci bune
, insa piesa le-a dezavantajat cumplit, in timp ce Sakis Rouvas din Grecia a fost convins ca va cuceri publicul feminin daca da din fund ca Ricky Martin, dar s-a ales doar cu locul 7. Foarte placut a fost cantecul trupei portugheze Flor-de-Lis. O aparitie romantica si eleganta a fost si Patricia Kaas, dar, in ciuda notorietatii internationale, artista franceza nu a reusit sa urce decat pe locul 8. Blonda Yohanna a adus Islandei locul 2, cu o voce curata, un spectacol simplu
si o interpretare impecabila. Insa o voce si o piesa buna nu-ti garanteaza un loc in top 10, dovada fiind cantareata din Malta, Chiara care, desi poate sparge pahare cu glasul ei, nu s-a aflat printre favoriti. Ca sa nu mai vorbim despre Nelly Ciobanu, una dintre cele mai reusite prezente la Eurovision. Artista moldoveana a facut un show exploziv la Moscova, impreuna cu dansatorii ei, si, desi a ocupat doar locul 14, a fost cu siguranta remarcata pentru vocea ei originala si piesa ei de exceptie, “Hora din Moldova”. Sa speram ca pentru Nelly Ciobanu Eurovision a fost doar o etapa a carierei sale internationale!

Niciun comentariu: